07 02 23

EXCLUSIV

- PUBLICITATE -spot_img

Cum să procedăm atunci când ne încearcă un fel de compasiune pentru Elena Udrea

- PUBLICITATE -spot_img

Destule comentarii despre condamnarea Elenei Udrea încep cu expresia ”nu mă bucur de necazul unei femei care este și mamă, dar…”, și apoi textul continuă cu analize necruțătoare ale vieții și activității fostului demnitar Elena Udrea. Autorii încearcă să comunice cititorului că ei sunt niște oameni buni la suflet, ferindu-se de zor să nu cumva să fie bănuiți că sunt sadici, anormali, sau ceva, că se bucură la suferința unei femei și a unei mame. Este o precizare și o delimitare inutilă. Elena Udrea nu a fost urmărită prin toată lumea, prinsă cu greu, și apoi condamnată la opt ani de pușcărie pentru că este femeie și nici pentru că mama Elena Udrea nu s-a ridicat la standardele actuale de mamă. Ba, dimpotrivă. Minus demnitățile de premier și președinte, Elena Udrea a bifat toate ”succesurile” posibile, inclusiv pe acela mai frivol, de a fi bănuită că este amanta președintelui țării. Niciun necaz pe partea acesta. Nici ca mamă nu a înregistrat necazuri, din câte știm. Singurle necazuri ale Elenei Udrea vin de la modul execrabil în care și-a exercitat atribuțiunile ca funcționar și demnitar al statului român. Adică, de la modul în care a lucrat pentru cetățenii României în timp ce era plătită din banul public ca să lucreze exemplar, după cum a și promis în campaniile electorale pe care le-a câștigat. Și de lucrat, a lucrat prost, zice Justiția. A furat din banul public și câte și mai câte. De aceea, ca și contribuabil, bucuria pentru necazul demnitarului care-a furat nu ar trebui să fie înăbușită câtuși de puțin. A mai picat un corupt, să bem și să ne veselim! De aceea, orice ar păți femeia și mama Elena Udrea ca urmare a faptelor sale din perioada în care a deținut demnități în stat, un singur om are dreptul să manifeste compasiune: Elena Udrea. Compasiune pentru sine și, eventual, căință. Fiindcă, ceea ce a făcut demnitarul Elena Udrea femeii și mamei Elena Udrea este strict responsabilitatea Elenei Udrea. Nu a noastră, a contribuabililor. Noi, contribuabilii, alte criterii nu avem, și nici nu ar fi corect să avem. Dar chiar și dacă am avea, Elena Udrea nu ar fi deloc pe primul loc dacă am simți nevoia să vărsăm o lacrimă pentru un destin, deorece compasiunea noastră ar fi trebui să se ducă mai întâi către Borcea, a cărui decădere din puterile sale de întreținător de copii, ca urmare a pușcăriei, ar pericilita situația a nouă copii, nu a unuia singur, ca la Udrea. Dar încă nu am citit vreun text despre Borcea în care autorul să înceapă cu ”nu mă bucur de necazul unui bărbat și al unui tată, dar…”. Oare e discriminare? Woke, alertă!

Un editorial de Călin-Liviu Georgescu

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
Urmărește-ne
16,985FaniÎmi place
2,458CititoriConectați-vă
61,453AbonațiAbonați-vă
Recomandare
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img