07 02 23

EXCLUSIV

- PUBLICITATE -spot_img

O zi din viața lui Denis Denisovici, Alexandr Sojenițin – ”ca de obicei, la cinci dimineața sună deşteptarea”

- PUBLICITATE -spot_img

”Întuneric şi atât. Doar în geam stăruia lumina gălbuie a celor trei proiectoare: două din zonă şi unul din interiorul lagărului. Era linişte, nimeni nu venea să descuie baraca şi nu
se auzeau nici plantoanele care la ora aceea ar fi trebuit să scoată afară, pe drugi, hârdăul cu excremente. Şuhov nu zăbovea nici odată în pat, nici măcar o clipă, după ce se suna deşteptarea. Până la adunare mai era vreo oră şi jumătate, un timp numai al tău, neoficial şi cine cunoaşte bine viaţa de lagăr poate întotdeauna să câştige, în acest timp, ceva
în plus: să coasă cuiva, dintr-o bucată de căptuşeală veche, învelitori pentru mănuşi, să ducă pâslarii la pat unuia mai chivernisit din brigadă, pentru ca acesta să nu mai tropăie
desculţ în jurul grămezii căutându-i, să treacă în fugă prin magazii şi să facă un serviciu cui se cuvine, să măture, să care ceva sau, în sfârşit, să meargă la sala de mese, să strângă
străchinile şi să le ducă, una peste alta, teanc, la spălător. Aici se poate căpăta chiar un supliment, însă doritorii sunt mulţi, câtă frunză şi iarbă şi, aşa stând lucrurile nu-ţi rămâne altceva de făcut decât să lingi străchinile în care a mai rămas câte ceva. Lui Şuhov i se întipăriseră în memorie cuvintele pe care le spusese odată Kuziomin, primul lui şef de brigadă. (Era un bătrân lup de lagăr care încă în ’943 avea doisprezece ani „vechime”). Celor aduşi recent de pe front, pentru completarea efectivului, el le spusese într-o bună zi, pe o cărăruie pustie, în preajma unui foc:
— Băieţi, aici există o singură lege, legea taigalei. Dar şi aici se poate trăi.”

CITEȘTE: O zi din viața lui Denis Denisovici

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
Urmărește-ne
16,985FaniÎmi place
2,458CititoriConectați-vă
61,453AbonațiAbonați-vă
Recomandare
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img