08 02 23

EXCLUSIV

- PUBLICITATE -spot_img

Kafka reloaded

- PUBLICITATE -spot_img

book dumescu

Trăim în Kafka. Nu de azi sau ieri. Cam dintotdeauna. Dacă ar fi anticipat nebunia ce i-a urmat, cred că s-ar fi simțit mult mai confortabil în mintea lui absolut genială. În funcție de epocă sau perioadă, ne identificăm tot mai mult cu personajele lui sau ipostazele atât de bizare. La fel ca Iosef K. stăm și așteptăm. De doi ani de zile literalmente… Am stat la fel ca bizarul personaj ”în fața legii” pentru că așa ni s-a spus. Și nu am clintit. Nu am pus întrebări. Era absolut firesc să fie așa. Resemnați, abătuți, frânți am căzut pe vine și am rămas muți acolo.

Cum mama naibii s-a ajuns aici? Cum au ajuns oamenii să fie înrobiți de o simplă idee care până și bizarului Kafka i s-ar fi părut absurdă? Am stat siderați doi ani de zile în fața unei porți numite media. Și ne-am închinat la ea. Nu e voie să ieșiți din case? Perfect, așa facem. Punem poze cu flori, curcubee, săpăm grădina, ne spunem mantre inepte, ne acoperim gura, fața și, în curând, ochii. Și dintr-o dată oamenii au încetat să mai aibe chip, păreri, sentimente și s-au redus la acest delir fără de sfârșit. Și au așteptat.

Din seninătatea fără de sfârșit au ajuns niște corpuri conduse ritualic. Spălați-vă pe mâini, purtați masca, stați în casă, dezinfectați clanțele, mâncarea, hainele, creierul. Încuiați totul bine, nu se știe dacă nu va fi o adevărată invazie. De nu mai știai dacă suntem în Apocalypse Now, Walking Dead sau Contagion. Imagini cu oameni secerați din senin pe stradă, legați de mâini și picioare, vârâți cu forța în dube. Din simplul motiv că erau ”pozitivi”…

Eu sunt pozitivă. În fiecare zi. Sunt un om care stă drept. Nu m-am trezit într-o dimineață ca Gregor Samsa, transformată în altcineva doar pentru că ăsta a fost trendul. Nu am schimbat ritualurile casei doar pentru că am devenit peste noapte gândaci și am acceptat asta fără drept de apel. Nu am mâncat firimituri lăsate pe jos de media, nu am găsit refugiu în mucegaiul lumii noi. Și nici nu am așteptat inspecția statală să îmi verifice starea de sănătate pentru a face un upgrade la statusul meu social. Realizați, măcar retrospectiv, absurdul situației?

Și nu s-a terminat. Nici nu avea cum. Odată ce oamenii au arătat că sunt precum Kafka însăși în fața tatălui său – mic, umil, timorat, insignifiant – show-ul poate continua la nesfârșit. Schimbăm doar vinilul. Actanții ramân aceeași. Și noi, și cei de pe sticlă. Că medicina și războiul merg mână în mână, asta o știm demult.  Doar că până acum era ceva mai bine vârât sub preș. Între timp nu mai ținem la aparențe din simplul motiv că oamenii nu mai știu unde să se uite. Se ascund de viruși, război, nucleară și tot ce mai se prelinge dinspre media în viața lor între timp goală. Și din perfecțiunea însăși ce eram odată am rămas simple siluete în fața unei uși închise. Triști, blazați și goi…

Patricia-Dorli Dumescu 

Patricia-Dorli Dumescu s-a născut în Arad pe 17 ianuarie 1981. Olimpică națională la limba germană, a absolvit Facultatea de Litere din Timișoara, s-a jucat cu un Masterat în Studii Americane și cu ideea de New Orleans. Are un doctorat în Studii Postcoloniale despre care puteți întreba oricând cu drag și al cărui link îl găsiți aici. E lector universitar și își iubește studenții din toate motivele corecte. Scrie studii culturale, eseistică, se joacă prin imagini de artă și reprezentări ale sinelui. Pentru dumneavostră, întotdeauna cu un gând bun.

 

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
Urmărește-ne
16,985FaniÎmi place
2,458CititoriConectați-vă
61,453AbonațiAbonați-vă
Recomandare
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img