07 02 23

EXCLUSIV

- PUBLICITATE -spot_img

”Cât mai e timp”, poezia pierdută

- PUBLICITATE -spot_img
vremea poetilo news non stop

Am citit versurile astea cu mult timp în urmă. Parfumul lor mi-a rămas undeva, într-un ungher de suflet, împreună cu multe alte mii de versuri, salvatoare și prețioase ca umbra-n deșert. După mulți ani le-am căutat din nou, fără să le mai găsesc, fără să reușesc să-mi amintesc autorul. Le-am căutat pentru că niciodată n-au fost mai actuale, niciodată cuvintele n-au fost mai lipsite de putere decât astăzi. Niciodată „te iubesc” n-a fost mai limfatic, niciodată “minunat”, “prietenie”, “extraordinar” n-au sunat mai bine a tinichea. Niciodată războiul sau pacea, sănătatea sau boala, adevărul sau minciuna n-au fost mai ușor de confundat, niciodată mistificarea n-a găsit un teren mai prielnic. Niciodată n-au umblat nepedepsiți prin lume mai mulți profeți mincinoși.

Și totul a plecat de la cuvinte. Folosite fără discernământ, oriunde și de către oricine, în vremurile astea în care orice expertiză autentică primește instantaneu șuturi în fund de la semidoctismul agresiv. Și-n care mult visata libertate de expresie miroase a haos, democratizarea opiniei a aruncat orice adâncime în derizoriu, iar nonvaloarea s-a cocoțat în capul valorii și câștigă de acolo orice concurs de răcnete autoadmirative.

Până la urmă am găsit poezia pierdută, într-un volum al Anei Blandiana. Poetă pe care am cunoscut-o în trecere, cu mulți ani în urmă, și am facut chiar parte împreună dintr-un proiect, prea idealist ca să aibă vreo șansă.

Însă peste ani a rămas poezia asta. Ca un avertisment că gustul dulce al cuvintelor poate fermenta și se poate transforma în oțet. Ca o inculpare mută a selfie-urilor la kilogram, într-un timp în care tot mai puțini privitori prin lentilă își amintesc aroma inegalabilă a fotografiilor cu zimți.

 

Cât mai e timp

de Ana Blandiana

Se iau cuvintele proaspete şi se vorbesc
Până rămân lustruite, egale
Şi numeni nu-şi mai aminteşte
Ce formă aveau şi ce sens.
Când se vor sfârşi toate cuvintele vii
Se va sta la pândă să nu se nască vreunul
Şi dacă totuşi un nou cuvânt va apare
Va fi repetat până când
Nimeni nu şi-l va mai aminti.
Apoi
Vor fi chemaţi savanţi
Specializați în descoperirea înțelesurilor pierdute
Și câte un bătrân va fi adus în laboratoare
Și întrebat de-și mai aduce aminte
Sensul vreunui cuvânt
Și răgușit și nesigur el va bolborosi
”Bunicul me, cine știe, poate…”

Cât mai e timp ascundeți cuvintele vii,
Cuvintele încă rămase în viață salvați-le
Voi, cei siliți să ascultați
Voi, ce de secole sunteți
Cumintele public al crimei.

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
Urmărește-ne
16,985FaniÎmi place
2,458CititoriConectați-vă
61,453AbonațiAbonați-vă
Recomandare
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img