07 02 23

EXCLUSIV

- PUBLICITATE -spot_img

”Fură și fugi”, sloganul infractorului politic. Este și programul politic al demnitarilor corupți care sunt susținuți de nomenclatura de partid și militară din România?

- PUBLICITATE -spot_img

Este un fapt: alături de organizațiile interlope și mafiote, organizațiile politice din România, împreună cu structurile ”de forță” ale statului, sunt principalele surse ale infracțiunilor de corupție care spoliază bugetul public de uriașe sume de bani. Dar cât de ”uriașe”?

Dacă extrapolăm experiența primarului Lasconi cu bonurile de benzină asupra bugetului de stat, unde doar un sfert din benzina decontată de angajați primăriei era folosită pentru deplasări în interes de serviciu, frauda ar putea fi între 70-80% din bugetul public. Însă, este relevant cazul Lasconi pentru întreg sistemul de stat?

O celebră ”lege a Universului” spune că da. ”Precum sus, așa și jos, precum în mic, așa și-n mare”. Altfel zis, situația din Câmpulung Muscel nu ar fi un caz izolat, ci este doar un exemplu de cum funcționează un sistem de fraudare bine pus la punct, sistem aplicat în stat de la cele mai mici unități administrative și până la vârf, acolo unde se distribuie atât marile bugete, cât și marile contracte, contracte ale căror comisioane, însumate, pot finanța, probabil, construcția a întregi cartere de vile pentru marii corupți.

Narativa oficială este că o Udrea sau o Ridzi, un Oprescu sau un Nicolaciuc (ca să menționăm doar câteva din cazurile de notorietate naționaală) sunt excepții și că în afara acestor ”mere stricate”, personalul trimis în funcții și demnități de stat de către partide și ”servicii” (SRI dezminte) este integru și competent.

În realitate, frecvența cu care apar ”merele putrede”, cât și numărul lor indică faptul că nu este vorba despre excepții, ci despre un adevărat sistem, sistem creat și instalat anume pentru a îmbogăți nomenclatura de partid și militară. Cifrele vorbesc.

Condamnările cu executare în dosarele de fraudă însumează peste două secole de pedepse cu executare, iar dacă adunăm și anii din condamnările cu suspendare, ne apropiem bine de o jumătate de mileniu de ani de condamnare. Copleșitor tablou al degradării clasei politice și al statului român în mileniul al treilea!

Este limpede că aici nu mai vorbim despre „excepții”, după cum corect a observat și Raportul Departamentului de Stat al SUA despre România, raport care califică România ca fiind ”cea mai coruptă țară din Uniunea Europeană”, notând că frauda și corupția din stat a devenit sistemică, fiind ”împletită” cu activitatea marilor clanuri interlope.

Tot așa ”simt” și cetățenii atunci când spun că ”statul este mafiot”. Înțelepciunea populară nu dă greș: dacă o vietate măcăne ca o rață, umblă ca o rață și înoată ca o rață, atunci este o rață, fără nicun dubiu. Dar cât de mare este acestă ”rață”? Putem estima.

Condamnările, nu toate, ci doar cele pronunțate în marile cazuri de corupție, au vizat două sute de persoane numai în ultimii douăzeci de ani, iar dacă îi distribuim pe corupți, în mod egal pe această perioadă, obținem o mare fraudă de la buget pe lună! Ce să mai vorbim de farudele ”mai mici”, din categoria acelor care nu au notorietate și care sunt atât de numeroase încât DNA abia dacă prididește să le listeze pe website. Și dacă ar fi doar atât…

Deoarece știm că oricare din acești condamnați nu poate acționa de unul singur, ci are nevoie de o rețea de minim alte zece persoane care să-i faciliteze infracțiunile, și de încă cel puțin douăzeci care cunosc situația și o facilitează prin tăcere, este rezonabil să estimăm că, azi, la orice oră din zi, în stat acționează o rețea de minim șase mii de complici nedovediți în justiție care nu-l așteaptă decât pe umrătorul demnitar ”cu inițiativă” pentru a se pune în mișcare și a da următorul ”tun”. Așa funcționează mafia. Capii mai cad, dar mafia rămâne.

Însă, cel mai mare și cel mai constant colaborator și complice al mafiei de stat rămâne partidul politic, creuzetul infracțional unde corupții, hoții și mafioții sunt selectați, crescuți, puși pe listele electorale și, pe baza votului ”democratic”, trimiși în funcții de stat pentru a ”contribui” la prosperitatea partidului și a liderilor săi, fie direct, ”plătind” cash tăcerea partidului, fie indirect, distribuind demnități, funcții și posturi pentru alți membri de partid. Dealtfel, cifrele arată că ”marii corupți” sunt egal distribuiți ”pe partide”, micile diferențe apărând doar în funcție de timpul cât un partid a stat la guvernare.

Chiar și azi, susținătorii politci ai marilor corupți, aceia pe umerii cărora infractorii s-au cățărat ”la butoane”, sunt bine-mersi în structurile de partid și de stat. Cum ar zice românul ”nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase”. Ei sunt de notorietate și lista ar fi prea lungă pentru un editorial. Îi cunoașteți.

De aceea, așa cum s-a văzut în cazul Udrea, Oprescu și a multor alți infractori mufați la bugetul public cu girul partidului, primul lucru pe care infractorul îl face atunci când partidul său ”cade” de la putere este să-și pregătească ”fuga” în caz de ”Doamne-ferește”. Este vorba despre fuga din țară, desigur. Au oameni ”de încredere” din poliție și din justiție care să le semnaleze când ”se-mpute treaba”. O rețea de rude și prieteni care dețin proprietăți în alte țări, proprietăți invizibile justiției române. Rezerve de cash. Ba chiar și operații estetice aranjate pentru a putea trece de detectoarele faciale. Trasee de fugă. Conturi nenominale din țări tropicale. O întreagă strategie sub un singur slogan: ”fură și fugi”.

Ce-i de făcut?

O mare parte din răspundere ne revine, desigur, nouă contribuabilor alegători. Noi suntem cei care ar trebui să încetăm să susținem acest sistem prin voturile nostre.

Dar dacă nu este nimic bun de votat? Dacă avem de ales ”între două rele”? Răspunsul este simplu. Nu votăm. Boicotarea votului prin anularea votului are ca urmare o reprezentativitate minusculă, care, chiar dacă nu va împiedica partidele corupte să vină la putere, va semnala partenerilor politici europeni că partidele lor din România sunt lipsite de legitimitate și că trebuie restructurate din temelii.

O cale ar fi de-finanțațarea partidelor suspecte că întrețin corupția în stat. Ne-plata cotizațiilor și a donațiilor poate ”atinge” un partid, forțându-l să devină ceea ce ar trebui să fie.

Alt mod eficient mod de a motiva partidele să devină centre de integritate, și nu de corupție, este schimbarea legislației partidelor. Corelarea finanțării de la stat a partidelor cu un rating de integritate stabilit pe baza numărului de dosare penale și a condamnărilor pe care le înregistrează funcționarii și demnitarii partidului.

Dar cel mai eficace ar fi o lege care să atragă răspunderea patrimonială a partidului pentru ”tunurile” și daunele pe care le dau și provoacă politicienii partidului. Ar mai promova partidele oameni corupți în stat dacă ar ști că partidul va plăti ”găurile” date de politcienii săi? Probabil că nu.

Bineînțeles că toate acestea sunt posibile numai dacă justiția funcționează prompt și fără greș. Ceea ce nu este cazul acum. De aceea, rămâne subiect pentru următorul editorial.

NEWS NON STOP 

Călin-Liviu Georgescu

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
Urmărește-ne
16,985FaniÎmi place
2,458CititoriConectați-vă
61,453AbonațiAbonați-vă
Recomandare
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img